Interdictia de a fi asociat unic in mai multe SRL-uri a fost eliminata

La finalul săptămânii trecute a fost promulgată și imediat publicată Legea nr. 102/2020, care aduce modificări majore pentru SRL-urile înmatriculate în România.

Până acum, o persoană fizică sau juridică nu putea fi asociat unic în mai multe societăți comerciale cu răspundere limitată, iar un SRL cu un asociat unic nu putea fi asociat unic al unui alt SRL. Încălcarea acestei interdicții putea conduce la dizolvarea societății.

De la data de 05 iulie 2020, o persoană fizică sau juridică poate fi asociat unic în mai multe SRL-uri.

Legea 102/2020 elimină și interdicția de a avea înregistrate în același imobil mai multe societăți decât numărul încăperilor din spațiul în cauză. Până acum, spre exemplu, într-un apartament cu două camere puteau avea sediul social cel mult două firme.

Totodată, noua lege elimină și obligativitatea de a obține acordul vecinilor la stabilirea sediului social într-un apartament de bloc dacă administratorul firmei dă o declarație pe propria răspundere că nu desfășoară activități la sediul social.

Legea 102/2020 a fost respinsă de la promulgare de președintele României în luna ianuarie. Președintele a solicitat reexaminarea pe motiv că prevederile noii legi ar conduce la creșterea riscului evaziunii fiscale. Ulterior, legea a fost atacată de către Guvern la Curtea Constituțională la finalul lunii aprilie, dar obiecția de neconstituționalitate a fost respinsă la jumătatea lunii iunie.

Sursa: termene.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *